șirul nesfârșit al nopților albe…
Am pierdut șirul nopților albe, cred ca nimeni nu-și dorește sa le numere. In unele nopți mă lupt cu uraganul gândurilor care-mi zdruncina minte. Ce-ar fi fost daca rămâneam in Spania, ca Estera sa fie tratata acolo. Oare ne aștepta același deznodământ? Am fi fost binecuvântați oare cu Maria-Ines? Am greșit oare ca am avut încredere in medici din Romania? Poate era mai bine sa nu acceptam operația pe plămân, sau chimioterapia? Oare lipsa mea de indulgenta și toleranta față de frații Esterei, ia produs tristețe si dezamăgire scumpei mele în cea ce mă privește? Întrebări care materializează din mulțimea gândurilor cu care mă lupt…
Cei din juru-mi încerca sa mă încurajeze sa trec mai departe, motivat de existenta in viața mea a bucuriei si mângâieri mele: Maria-Ines! Cuvintele lor sunt seci , fără ași atinge scopul. Uneori devin agasante și obositoare… Cine poate cuprinde durerea pe care o simți? Durerea provocate de singurătate care mă cuprinde ca o otrava letala. Durerea provocata de ecourile aducerilor aminte a suferințe trăita de Împărăteasa inimi mele pe parcursul chimioterapiei. Cuvintele Esterei: „… nu mai pot Ionele, nu mai pot Ionele…” Mă sfâșie durerea provocata de rememorarea involuntara a agoniei ultimilor ore a scumpei mele soți!
O, nu , departe de mine gândul de a atrage, compasiune sau mila. Uneori mă înfurie când sunt privit cu asemenea atitudine. Nu-mi permit postura de victimă!
Este legitimă întrebarea care se ridica: cu ce scop scriu acestea? Ce vreau sa demonstrez sau să obțin?
Am constatat ca nu suntem pregătiți sa trecem prin suferința cauzata de tragedia de a avea pe cineva drag bolnav de cancer, sau cu atât mai mult sa te desparți de persoana iubita răpusa de o asemenea boala cumplita. Nu știu cum sa treci prin asemenea tragedie. Cum sa depășești perioada de doliu fără să te scufunzi intr-o depresie, care te absoarbe ca nisipurile mișcătoare…
Pe parcursul perioadei de tratament, mulți dintre cei care au încercat sa fie alături de noi si sa ne încurajeze, sa ne îmbărbăteze, nu reușeau de cat sa aducă apăsare, durere si mai multe întrebări…
Mi-am propus să surprind ca intr-o imagine sau videoclip, tumultul gândurilor, emoțiilor trăirilor in care mă surprind pe parcursul treceri prin sezonul dureri, tristeții si al lacrimilor.
Da, pentru puișorul lui tata, mă lupt sa-mi păstrez focusul și sa îmi păstrez linia de plutire. Si reușesc numai cu ajutorul lui Dumnezeu!
