Scopul vieții, descoperit de un pastor pe moarte

Scopul vieții, descoperit de un pastor pe moarte

Povestea lui Ed Dobson, așa cum este relatată de jurnalistul CNN, Dan Merica, este povestea omului înfrânt de Dumnezeu, pentru ca să fie învingător. Este povestea unui pastor care a primit o condamnare la moarte pentru ca el și cei din jurul lui să fie mântuiți.

Ed Dobson

EdsStory.com

Când îl urmărești prima dată pe Ed, spunându-și povestea în videoclipul din galeria video, ai senzația că ce i s-a întâmplat nu e corect, nu e normal. Înainte să fie diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA) acum 11 ani(când doctorii i-au mai dat 6 ani de viață), Ed era unul dintre cei mai cunoscuți și respectați pastori, care avea în fiecare duminică 5.000 de enoriași în biserica sa din Grand Rapids, Michigan (SUA), gata să îl asculte predicând. Tânăr fiind, nici măcar nu și-a plănuit asta, vroia să fie medic, dar în facultate, a simțit că Dumnezeu are un alt plan pentru el. De atunci scopul lui în viață a fost să predice.
Își pregătea predicile de cu o săptămână înainte, studia foarte mult și în biroul lui are dosare întregi cu miile de predici pe care le-a ținut timp de 18 ani. Dar odată cu acest diagonostic a venit și degradarea capacității de a vorbi, iar Ed și-a dat seama că nu va mai avea o carieră, nu va mai avea audiențe, nu va mai avea un scop în viață. Zilnic primea zeci de telefoane de la oameni care îi cereau sfaturile și ajutorul, dar din ziua în care și-a anunțat retragerea telefonul nu a mai sunat.
„Mergeam cu 100 de mile pe oră și am trecut la 0, peste noapte. Asta a fost un șoc pentru mine”, povestește Ed pentru CNN.
Nu doar mulțumile au dispărut, ci și răspunsurile au dispărut odată cu ele. Ed vedea lucrurile în alb și negru, știa care este scopul lui în viață, știa cum să îl împlinească, știa toate răspunsurile, iar deodată nu mai știa nimic.
După ani de zile de studiu bliblic și de predicat, Ed s-a mirat de propria reacție în fața veștilor mortalității sale. „Înainte mă gândeam că dacă o să mor o să citesc cu adevărat Biblia și o să mă rog cu adevărat. Dar în realitate abia puteam să deschid Biblia sau să mă rog. Devii atât de preocupat cu circumstanțele tale, încât pierzi perspectiva”, spune Ed.
Nemaiavând nimic sigur în viață, Ed și-a dat seama că îl are doar pe Iisus. Atunci a fost momentul în care și-a recăpătat perspectiva și s-a gândit ca timp de un an de zile să trăiască cât mai aproape de modul în care a trăit Iisus, să mănânce ca El, să gândească ca El, să vorbească ca El. În timp ce experimentul înainta, a devenit un stil de viață și Ed și-a dat seama că defapt asta a vrut să facă toată viața, dar ca și pastor alte lucruri au devenit mai importante. Timp de 18 ani avusese grijă de alții, le croise drumul spre Iisus, iar acum venise vremea să își croiască propriul drum.
De la o audiență de 5.000 de persoane Ed a trecut la conversații cu câte o singură persoană, reevaluându-și astfel și munca sa ca pastor. „Încerc să învâț că vorbind cu o singură persoană este la fel de important ca a predica în fața a mii de persoane”, spune Ed, recunscând că asta a fost o lecție grea de învățat.
Ed a pornit de la discuții cu alte persoane care suferă de aceeași boală ca și el, dar acum vorbește oriunde, cu oricine are nevoie de un sfat, de un ascultător, de un ajutor. În timpul acestor conversații Ed și-a adus aminte că Adam și Eva su fost puși de Dumnezeu să aibă grijă de Grădina din Eden. Pentru 18 ani biserica in Michigan fusese grădina lui Ed. Acum lucrurile s-au schimbat.
„Fie că predic în fața a 5.000 de oameni sau că vorbesc cu unul singur, încerc să am grijă de grădină”, spune el.
Printre cele 12 cărți scrise de el în „Grădina mea”, Ed vorbește despre lupta sa interioară atunci când s-a văzut obligat să renunțe la pastorat. În cărțile sale, în videoclipurile sale de pe EdsStory.com, în conversațiile sale cu cei din jur, cu cei care îl numesc tată, soț, bunic, prieten, oamenii găsesc în continuare răspuns la problemele lor, datorită capacității formidabile a lui Ed de a-și contextualiza viața, problemele și luptele sale. Pentru toți acești oameni Ed nu a încetat niciodată să fie un om plin de lecții de viață, un colac de salvare.

Articol preluat de pe Semnele Timpului:  http://www.semneletimpului.ro/stiri/Scopul-vietii–descoperit-de-un-pastor-pe-moarte-5434.html

 

 

 

About Ionel Nistor

Personal Weblog Education
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s